Cu binecuvântarea Părintelui Arhiepiscop Calinic Argeșeanul, 750 de copii din comuna argeșeană Micești beneficiază de „Biblia pentru copii” și de Monografia Bisericii din localitate, în urma unei inițiative dedicate educației religioase și promovării valorilor comunității.
Apropierea de biserică
Acțiunea este susținută de preoții parohiei, Florin Păcioianu și Robert Stan, care își propun să îi apropie pe cei mici de credință și să le ofere repere morale încă de la vârste fragede – transmite jurnalistul Constantin Pașol (Radio România).
Distribuirea Bibliei și a Monografiei continuă să se desfășoare prin intermediul unităților de învățământ din comună, cu sprijinul directoarelor Mihaela Voicu și Luminița Rotaru, precum și al cadrelor didactice implicate.
„Biblia pentru copii” (povestită de Părintele Necula) este adaptată vârstei elevilor, conținând povești biblice prezentate într-un limbaj accesibil, în timp ce Monografia Bisericii oferă informații despre evoluția vieții spirituale din Micești și rolul important al bisericii în comunitate.
Inițiativa se înscrie într-o serie de activități menite să sprijine educația tinerelor generații și să întărească legătura dintre comunitate, școală și biserică.
Sursa foto: preot Florin Păcioianu