Asociația BookLand lansează cea de-a treia ediție a programului Bursele BookLand. Elevii din mediul rural cu rezultate excepționale la învățătură pot primi sprijin financiar în valoare de 35.000 de euro fiecare, pentru a-și continua studiile la liceu și facultate.
”În condițiile în care doar 8 din 100 de elevi din mediul rural termină o facultate, programul își propune să ofere șanse reale celor care au demonstrat performanță, determinare și consecvență, dar care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și continua parcursul educațional după clasa a VIII-a.
Bursa acoperă, timp de 7 ani, cheltuieli esențiale precum transport, cazare, masă, rechizite și alte costuri necesare pentru ca elevii să poată învăța fără grija zilei de mâine, concentrându-se pe performanță.
CITIȚI ȘI: (Galerie foto) Cum va arăta noul campus școlar de la Vulturești, construit de Asociația BookLand. Pe șantier se lucrează asiduu (2024) În prezent, programul numără 7 bursieri care au început anul școlar 2025 – 2026 beneficiind de sprijin financiar, cu ajutorul partenerilor. Valoarea totală a burselor și premiilor speciale oferite elevilor până în prezent se ridică la 265.000 euro.
Înscrierile pentru cea de-a treia ediție Bursele BookLand sunt deschise până pe 16 aprilie 2026. Elevii pot fi propuși de cadre didactice, iar procesul de selecție include o evaluare a rezultatelor școlare – medii anuale, performanța la diferite materii, participarea la concursuri/olimpiade etc. și un interviu (în prezența juriului), în cadrul căruia candidații își prezintă planurile de viitor și opțiunile pentru continuarea studiilor la liceu & facultate. Rezultatele acestei ediții vor fi anunțate în cadrul Galei BookLand care va avea loc la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, București, în a doua jumătate a lunii mai.
CITIȚI ȘI: Asociația BookLand a acordat, recent, în cadrul unei gale, cele mai mari 3 burse educaționale oferite vreodată în România (2024) Primele Burse BookLand au fost acordate în noiembrie 2024, când cei 3 câștigători ai ediției au fost premiați pe scena Teatrului Național București, în cadrul evenimentului Gala BookLand . Interesul pentru program s-a dublat în 2025, iar la cea de-a doua ediție a Galei, organizată la Muzeul Țăranului Român, 4 elevi au fost recompensați cu burse în valoare totală de 140.000 de euro, fiind aleși din peste 200 de înscrieri valoroase. Totodată, și finaliștii au fost răsplătiți cu premii speciale”, acordate cu sprijinul unui post TV privat, se menționează într-un comunicat de presă.
Cum vă puteți înscrie
Toți cei interesați de înscriere sunt invitați să consulte Regulamentul programului și să completeze formularul de înscriere de pe pagina https://book-land.ro/burse/ până pe 16 aprilie 2026. Pentru a finaliza procesul de înscriere, este necesar ca elevii înscriși să trimită și un videoclip de maximum 10 minute în care să-și prezinte motivația, planurile de viitor și parcursul educațional (videoclipul poate fi trimis pe Whatsapp, la tel 0749 019 973 sau la adresa de e-mail anamaria.polgar@book-land.ro ).
Participarea este deschisă tuturor elevilor din mediul rural aflați în clasa a VIII-a, respectând principiul egalității de șanse și al nediscriminării, a transmis asociația BookLand România.
sursa foto: asociația BookLand România