În perioade de războaie, crize economice, inflație și nesiguranță, oamenii ajung adesea într-un punct de oboseală profundă. Nu mai caută idealuri mari, nici libertăți complexe. Caută liniște. Caută stabilitate. Caută un sistem care să le spună: „Nu vă mai temeți. Noi vom avea grijă de toate.”
Iar când o astfel de promisiune apare, hrană sigură, protecție, pace socială și ordine – mulți sunt gata să accepte aproape orice în schimb. Chiar și renunțarea treptată la libertate. Chiar și transferul propriei identități și vieți într-un sistem digital care promite eficiență, dar care aduce și supraveghere totală.La început pare convenabil. „Este mai simplu așa”, își spun oamenii. „Este pentru siguranța noastră.” Și, încet, libertatea devine un lux considerat inutil. Iar omul, creat liber înaintea lui Dumnezeu, începe treptat să se obișnuiască cu o lume supraadministrată, în care viața este gestionată și reglementată până la cele mai mici detalii.Problema fundamentală a omului nu este lipsa organizării sociale, ci realitatea păcatului din mintea omului. Niciun sistem, oricât de sofisticat, nu poate vindeca această rană profundă.Creștinul este chemat să ceară zilnic de la Dumnezeu înțelepciune prin rugăciune și prin ascultarea Evangheliei, așa cum respiră pentru a trăi.Atât la televiziunea locală, cât și la biserică, am fost întrebat despre situația dintre Israel și Iran. Formarea mea principală se bazează pe un parcurs de studiu de peste zece ani în teologie creștină, precum și în psihologie militară și pastorală.În rândurile ce urmează doresc să fac apel la istorie și la Sfânta Scriptură și să vă prezint câteva repere importante, îndemnându-ne pe fiecare dintre noi să cultivăm mai mult rugăciunea și virtuțile, cercetând zilnic Evanghelia lui Hristos.Cu multe secole înainte ca lumea mediteraneană să fie dominată de Roma, un alt imperiu se ridicase cu o forță impresionantă în Orient: Persia. Cunoscut în istorie ca Imperiul Ahemenid, acesta a devenit între anii 550–330 î. Hr. cel mai vast imperiu al vremii sale. Se întindea de la valea Indusului până la Marea Mediterană și cuprindea popoare, limbi și culturi diverse.Dar Persia nu a fost doar o putere militară. A fost și un centru al culturii, al administrației, al științei și al artei. Sistemele de organizare imperială, rețelele de drumuri, metodele de guvernare și chiar unele concepții religioase dezvoltate în lumea persană au influențat profund civilizațiile care au urmat.Numele „Persia” este cel dat de greci. Însă locuitorii imperiului se considerau încă din vechime iranieni, iar țara lor era numită Iran – termen care înseamnă, în esență, „pământul arienilor”. Această identitate exista deja cu mult înainte de epoca clasică și este legată de una dintre cele mai vechi tradiții religioase ale lumii: zoroastrismul.În centrul acestei credințe se află Ahura Mazda, zeul suprem, creator al lumii și al ordinii morale. Lumea este văzută ca un câmp de luptă spirituală între două principii:Asha – adevărul, ordinea, bineleDruj – minciuna, haosul, răulCredinciosul este chemat să participe activ la această luptă prin gânduri bune, cuvinte bune și fapte bune. Focul sacru, prezent în templele zoroastriene, simbolizează puritatea, căldura și lumina divină.Deși zoroastrismul nu este identic cu iudaismul sau creștinismul, există câteva puncte de apropiere interesante, mai ales la nivel moral și eshatologic.– Credința într-un Dumnezeu supremAhura Mazda este văzut ca un creator al lumii și al ordinii morale, ceea ce amintește de monoteismul biblic.– Lupta dintre bine și răIdeea unei confruntări cosmice între lumină și întuneric se regăsește și în Scriptură. În Biblie, însă, răul nu este egal cu Dumnezeu, ci este o realitate creată care se opune voii divine.– Judecata finală și viața de apoiZoroastrismul vorbește despre o judecată după moarte și despre o restaurare finală a lumii. Aceste teme apar și în iudaism și sunt dezvoltate profund în creștinism.
Pentru cititorul Scripturii, Persia nu este doar o civilizație îndepărtată. Ea apare direct în istoria biblică.Împărați persani precum Cirus și Darius au permis întoarcerea evreilor din exil și reconstruirea templului din Ierusalim. În acest sens, imperiul persan devine chiar un instrument al providenței divine în istoria poporului lui Israel.În Persia antică trăiau mulți evrei rămași în diaspora după exil. Printre ei era o tânără orfană, Estera, crescută de verișorul ei, Mardoheu. Viața ei părea una obișnuită, dar Dumnezeu avea să o așeze într-un loc neașteptat: în palatul împăratului. Când împăratul a căutat o nouă împărăteasă, Estera a fost aleasă dintre toate tinerele din imperiu (Estera 2, 2–7, 16–17).Dar în spatele fastului palatului se pregătea o tragedie. Un om puternic din imperiu, Haman, a primit autoritate mare de la împărat. Din mândrie și ură, el a început să-i prigonească pe iudei. În cele din urmă, l-a convins pe împărat să semneze o lege prin care, într-o anumită zi, toți iudeii din imperiu urmau să fie omorâți (Estera 3, 8–11, 13).Dar în spatele fastului palatului se pregătea o tragedie. Un om puternic din imperiu, Haman, a primit autoritate mare de la împărat. Din mândrie și ură, el a început să-i prigonească pe iudei. În cele din urmă, l-a convins pe împărat să semneze o lege prin care, într-o anumită zi, toți iudeii din imperiu urmau să fie omorâți (Estera 3, 8–11, 13).Vestea a căzut ca un fulger peste popor. Mardoheu i-a trimis un mesaj Esterei, rugând-o să intervină la împărat. Dar era o problemă: nimeni nu putea intra înaintea împăratului fără să fie chemat. Cine făcea acest lucru își risca viața (Estera 4, 5–11).În acel moment vedem drama unei conștiințe credincioase. Estera putea rămâne în siguranță în palat. Putea tăcea. Dar a înțeles că Dumnezeu o așezase acolo tocmai pentru acea clipă.Înainte de a acționa, ea nu a apelat la intrigă politică, ci la post și rugăciune. I-a rugat pe toți iudeii să postească trei zile împreună cu ea (Estera 4, 15–16). În acest gest vedem o lecție profund biblică: înaintea marilor decizii, credinciosul nu se sprijină pe propria putere, ci caută ajutorul lui Dumnezeu.Omul nu se mântuiește prin propriile strategii, ci se încrede în harul lui Dumnezeu care lucrează în istorie. Postul, rugăciunea și smerenia sunt modul prin care omul își deschide inima lucrării lui Dumnezeu.Postul și rugăciunea făcute împreună sunt asemenea unor cărbuni adunați la un loc: atunci când sunt strânși, aprind și întăresc flacăra credinței.După cele trei zile de post, Estera a intrat în sala tronului. A fost un moment de tensiune: viața ei depindea de un singur gest. Dacă împăratul nu ridica sceptrul, era condamnată. Dar împăratul și-a ridicat sceptrul și a primit-o (Estera 5, 1–3).Cu curaj și înțelepciune, Estera i-a spus adevărul: poporul ei era condamnat la moarte prin legea lui Haman. Împăratul s-a înfuriat când a înțeles nedreptatea și l-a pedepsit pe Haman. Apoi a dat o lege nouă care îi proteja pe iudei și le permitea să se apere (Estera 7, 9–10; 8, 10–11).Astfel, o tânără aparent fragilă, care s-a încrezut în Dumnezeu și a postit împreună cu poporul ei, a devenit instrumentul prin care un popor a fost salvat.Această istorie nu este doar o poveste din trecut. Ea vorbește și despre vremurile noastre. În epoci de tensiune și nesiguranță, credinciosul nu este chemat doar să analizeze evenimentele politice, ci mai ales să se întoarcă la Dumnezeu.În amintirea izbăvirii poporului evreu prin curajul și postul Esterei, s-a instituit Postul Esterei (Ta’anit Esther), ținut în fiecare an în ajunul sărbătorii Purim, de obicei în luna Adar a calendarului evreiesc (februarie–martie).Nu este lipsit de semnificație că tensiunile și atacurile dintre Iran și Israel au izbucnit tocmai în perioada în care evreii își amintesc de postul Esterei; iar noi, privind la aceste evenimente, ne rugăm pentru pacea popoarelor, știind că adevărata noastră pace nu vine din echilibrul armelor, ci din Hristos Cel înviat, care este pacea noastră.Estera ne arată că, înaintea marilor crize, poporul lui Dumnezeu este chemat la rugăciune, post și pocăință. Aceasta înseamnă să ne întoarcem zilnic la Evanghelie, să ne recunoaștem păcatul și să primim iertarea pe care Hristos ne-o dăruiește prin Cuvânt și prin Sfintele Taine.Curajul Esterei nu a venit din puterea ei, ci din credința că Dumnezeu conduce istoria.Iar această credință rămâne și pentru noi: chiar și în vremuri periculoase, Dumnezeu lucrează prin oameni care se roagă, postesc și îndrăznesc să spună adevărul.Să ne adunăm la Sfânta Liturghie, acolo unde ascultăm Evanghelia lui Hristos și ne rugăm pentru pacea întregii lumi și pentru țara noastră. În vremuri tulburi, creștinul nu răspunde mai întâi cu teamă , ci cu rugăciune și pocăință.Să ne asumăm și un post, chiar dacă este pentru câteva zile: un post nu doar de carne, ci și de exces – de alcool, de zahăr, de zgomotul rețelelor sociale care ne tulbură mintea și inima. Postul adevărat nu este o simplă abținere, ci o disciplină a discernământului duhovnicesc.Dar postul creștin nu este doar personal și interior. El devine activ și plin de milă. Dacă avem mai multă pâine decât ne trebuie, să o împărțim cu cel aflat în nevoie. Astfel, postul nu rămâne doar o regulă, ci devine dragoste concretă pentru aproapele.Să postim fără întristare, ci cu fața senină și inima bucuroasă, pentru că postul nu este o povară, ci o întoarcere la libertatea pe care Hristos ne-o dăruiește.
Protos. Prof. Psih. Vintilă Rafael – Paraclisul Universitar „Întâmpinarea Domnului” – Rectorat, PiteștiProiect cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Argeșeanul, prin Sectorul Cultural și Comunicații Media și Sectorul Învățământ și Activități cu Tineretul – ARHIEPISCOPIA ARGEȘULUI ȘI MUSCELULUI.
Sursa: https://curier.ro/2026/03/07/cand-lumea-este-in-tensiune-lectia-esterei-ramane-vie-2/