6.7 C
Pitești
15 februarie, 2026

Moșii de iarnă sau Sâmbăta Morților. Tradiții și obiceiuri

Moșii de iarnă sauSâmbăta Morților ! În calendarul ortodox și în tradiția creștină este una dintre cele mai importante sărbători din an. În această zi, se pomenesc morții, se dă de pomană și se respectă mai multe tradiții și obiceiuri.

Moșii de iarnă se prăznuiesc la sfârșitul lunii februarie și marchează începutul Sâmbetelor Morților, care se încheie înSăptămâna Mare , după care urmează Paștele. Această dată este fix înainte deDuminica Înfricoșătoarei Judecăți , cunoscută și sub numele de Lăsatul Secului de Carne pentru intrarea în Postul Paștelui.

Ritualul prevede ca în fiecare biserică să se oficieze Sfânta Liturghie și Slujba Parastasului. În această zi se spun rugăciunile înălțate de către cei vii pentru odihna veșnică a celor dispăruți și pentru iertarea păcatelor lor.

La biserică se duc, spre a fi slujite de către preoți, colivă, colac, sticlă cu vin, pomelnicul în care se trec numele celor morți şi lumânări. Pe lângă mâncare, se împart și blide. Pentru pomenirea morților se mai pot duce, în funcţie de posibilităţi, pachete cu plăcinte, brânzeturi, piftie, carne, sarmale, mere şi alte fructe.

Moșii de iarnă se mai numesc șiMoșii de piftii sauSâmbăta Piftiilor . În această zi se dau de pomană piftii. Din bătrâni se spune că dacă n-ai mâncat piftiile în această zi, a doua zi trebuie să le arunci, astfel vor veni friguri în timpul verii.

Creștinii trebuie să meargă la biserică de dimineaţă, ca să participe la Sfânta Liturghie. Abia după această slujbă se oficiază şi parastasul. Apoi, familia merge la cimitir, unde trebuie să aprindă cel puţin două lumânări.

În Muntenia încă se mai păstrează obiceiul ca, lângă colivă, la pomeni să se pună și un bănuţ care să fie dat celui mai sărac om din sat, pentru a aduce spor atât celui ce a dat, cât și celui care a primit.

Nu se fac nunţi de Moșii de iarnă Conform tradiţiei creştin ortodoxe, odată cu Lăsatul secului de carne, cununiile religioase ar trebui să fie interzise. Noul sezon al nunţilor se va deschide după Duminica Tomii (a doua duminică după Paște).

Potrivit superstițiilor, femeile care încalcă tradiţia şi lucrează în această zi sunt pedepsite să tremure ca piftia şi „li se întoarce pomana” pe care au dat-o.

Sursa: https://www.universulargesean.ro/mosii-de-iarna-sau-sambata-mortilor-traditii-si-obiceiuri/

Ultimă oră

Același autor