În 2024, Piteștiul a celebrat ediția cu numărul 47 a Simfoniei Lalelelor, transformând, timp de trei zile, orașul într-un adevărat spectacol al culorii, al muzicii și al comunității. Deschiderea a fost marcată de un concert special al Filarmonicii Pitești, urmat de momentele emblematice care definesc acest festival: Parada Florilor, implicarea a sute de copii și tineri, dar și participarea activă a comunității locale.
Parcul Lunca Argeșului a devenit centrul evenimentelor, găzduind expoziții florale, grădini tematice realizate de elevi, ateliere de creație și design floral, dar și numeroase spectacole artistice – de la muzică și dans, la folclor autentic și concerte de amploare.
Ediția din 2024 s-a remarcat prin diversitatea programului și energia scenei în aer liber, unde artiști îndrăgiți și ansambluri locale au oferit momente memorabile pentru publicul numeros. În același timp, componenta educațională și științifică a fost consolidată prin reluarea simpozioanelor dedicate horticulturii, în parteneriat cu mediul academic și de cercetare.
Zeci de mii de vizitatori din întreaga țară au fost prezenți la Pitești, confirmând, încă o dată, statutul Simfoniei Lalelelor drept unul dintre cele mai importante festivaluri ale primăverii din România. Astăzi, ne apropiem de ediția cu numărul 49, care va avea loc în perioada 17 – 26 aprilie 2026. Emoția crește, iar tradiția continuă… Piteștiul se pregătește din nou să înflorească!
Sursa: https://jurnaluldearges.ro/simfonia-lalelelor-2024-orasul-inflorit-in-ritm-de-sarbatoare-440589/