Din punctul meu de vedere
Democrațiile sunt conduse de serviciile secrete și rămâne la dispoziția cetățenilor șansa de a conștientiza acest adevăr și a-l întoarce în favoarea lor. În acest sens, presa joacă rolul principal.
Din axioma enunțată nu decurge neapărat ipoteza că serviciile secrete lucrează împotriva societății, dar nici contrariul.
Acestea fiind zise, trebuie să recunosc că adeseori admir scenariile pe termen lung alcătuite și cizelate în laboratoarele deep-state-ului, le observ frumusețea și temeinica lor înrădăcinare în cunoașterea psihologiei sociale.
Fiind vorba despe scenarii secrete, nu le rămâne cetățenilor decât șansa de a le bănui, folosindu-și intuiția, dar și neșansa de a nu putea spune niciodată că au descoperit adevărul. Totuși, o corelație poate fi stabilită, aceea că o societate educată are șanse mai mari decât una mai puțin educată în a sesiza faptul că cineva din umbră încearcă și chiar reușește să-i conducă destinele.
Analfabeții funcțional gândesc doar până la nivelul turul doi înapoi.
Trebuie spus despre scenarii că nu sunt imuabile, ele suferă adaptări continue în funcție de o mulțime de variabile interne și internaționale. Mai trebuie adăugat că aceste scenarii sunt materializate prin liderii politici aleși, iar de aici rezultă o mulțime de probleme printre care, la loc de cinste, se află aceea de a-i face eligibili pe cei potriviți.
Cei potriviți? Cine sunt aceștia?
Ei sunt acele personalități suficient de puternice încât să își impresioneze publicul, dar și destul de vulnerabile încât să răspundă pe termen lung imput-urilor venite din partea celor care răspund de ducerea la îndeplinire, de îndată și fără greșeală, a subsistemelor care compun scenariile.
Este normal ca principiile enunțate mai sus să fie dinamice. Uneori scenariile se abat de la țintă, sunt regândite, persoanele alese să le îndeplinească greșesc, mai mult sau mai puțin, societățile reacționează și devin suspicioase, așa încât echipele scenariștilor sunt permanent în alertă. Un film prespune un scenariu, un regizor, actori și grupuri de spectatori care să îi acorde minimum de credibilitate. Chiar și filmele science fiction au credibilitatea lor, proiectată în viitor.
Simt nevoia să aleg un exemplu concret pentru a ilustra cele spuse și, dintr-o mulțime de posibilități, mă voi opri la ceea ce am putut observa în ultimii ani, de la apariția AUR pe scena politica, până la cometa Călin Georgescu, soluția de avarie reprezentată de anularea alegerilor și implementarea matematicianului de geniu Nicușor Dan în fruntea statului.
AUR a fost adus pentru a fi ilustrat modul așa nu. Așa nu trebuie să ne raportăm la UE și NATO, așa nu trebuie să gândim despre Rusia. Când AUR amenință cu câștigarea puterii în stat, mobilizarea societății în direcția opusă este atât de puternică, încât solicitările UE și NATO vor fi cu ușurință acceptate.
Călin Georgescu, apărut ca potențiator și accelerator de fenomene, prin intermediul substratului rusesc din servicii și armată, manipulat în orb, a avut rolul de a dezgusta atât de mult acea parte a societății care se consideră evoluată încât să le acorde cecuri în alb forțelor politice dipsuse să corecteze traiectoria României în funcție de cele mai noi solicitări.
Au fost distribuți în rolurile principale Nicușor Dan și Ilie Bolojan, iar în cele secundare, Sorin Grindeanu și Dominic Fritz.
Trebuie spus în acest moment al demonstrației că scenariul care coordonează România face parte integrată dintr-un scenariu mai larg în care sunt cuprinse principalele forțe economcie și politice ale Europei. Se subînțelege că și celelalte puteri, din plan mondial, au scenariile lor, iar toate acestea alcătuiesc substratul complex al filmului distribuit pe mapamond și care poate fi intitulat ”Lumea în secolul XXI”.
Să revenim la scena în care, în cadrul filmului, România duce tava. Era nevoie de un actor de genul domnului Nicușor Dan, nici prea plebeu, nici prea aristocrat, dotat cu o aură incontestabilă de savant, dar rănit ușor de acea lipsă a diplomei de absolvire a facultății de matematică. Mai era nevoie de un primar fanatic, dispus să tragă puternic frâna dezvoltării României sub comandamentul impus al reducerii deficitului bugetar. România trebuie, din punct de vedere istoric, să rămână unde îi este locul, nu să sară peste rând, ori chiar să rupă rândurile. Ceea ce nu s-a întâmplat de-a lungul secolelor este interzis să se întâmple acum, de pildă și doar cu titlu de exemplu, să depășim fosta putere colonială Portugalia. Există o ierahie, ce Dumnezeu!
Orice dezvăluire a unei puneri la cale trebuie să se bazeze măcar pe o dovadă certă, iar aceasta poate fi găsită în modul în care președintele Nicușor Dan și-a obținut masteratul, doctoratul și, ulterior, echivalarea diplomei de absolvire de la universitate. Este ușor de văzut că toate acestea nu se puteau întâmpla fără aportul unor mâini nevăzute. Cei care vor să facă din Nicușor Dan un profitor fără merite nu au nicio șansă, doctoratul său fiind în mod cert unul meritat, dar vulnerabilitatea curriculară este vizibilă de pe Lună.
Așa se joacă jocul în politică și societate. Cu cât vom fi mai capabili să înțelegem astfel de sisteme și procese, cu atât vom avea o șansă mărită să limităm puterea statului paralel.
Cândva, intervievându-l pe fostul premier Niculae Văcăroiu, am scris o carte intitulată ”România – jocuri de interese”, care a cunoscut două ediții. Vorbeam printre primii în țară despre jocurile de interese geopolitice, jocuri cu regizori secreți și actori cărora trebuie să le intre bine scenariul în cap.
Îmi reamintesc că atunci când am încheiat manuscrisul, mi-am zis: „Dixi et salvavi animam meam”.
Am spus și mi-am salvat sufletul?
Nu, sufletul unui ziarist este imposibil de salvat.
Gheorghe Smeoreanu
(Această rubrică apare în zilele de luni și joi)
Sursa: https://curier.ro/2026/02/15/sufletul-unui-ziarist-este-imposibil-de-salvat/