-1.3 C
Pitești
21 februarie, 2026

Aproape 30 de autovehicule rămase înzăpezite și peste 170 de arbori căzuți în urma ninsorilor abundente VIDEO

Potrivit acestuia, nu au fost înregistrate persoane rănite și nu au existat cazuri medicale la care echipajele de intervenție să nu fi putut ajunge, inclusiv în situațiile în care ambulanțele au întâmpinat dificultăți punctuale din cauza drumurilor înzăpezite.

„La nivel național, s-au înregistrat efecte ale fenomenelor hidro-meteorologice în 67 de localități din 21 de județe, inclusiv municipiul București. Intervențiile au vizat, printre altele, degajarea a 176 de copaci și a șase stâlpi de electricitate prăbușiți, îndepărtarea elementelor de construcție de la zece imobile, gestionarea situațiilor în care au fost avariate 67 de autoturisme, dar și deblocarea a 29 de autovehicule rămase înzăpezite. Îmbucurător este că, în ciuda condițiilor meteorologice severe, caracterizate prin viscol puternic, strat consistent de zăpadă și blocaje temporare pe căile de comunicații, nu au fost înregistrate persoane rănite și nici autoturisme blocate la care nu s-a putut interveni”, a declarat Bogdan Toma.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat, miercuri, că traficul rutier este oprit pe un sens de mers pe autostrada A0 (localitatea Cornetu, Ilfov) din cauza unui autovehicul derapat, pe autostrada A1 (sensul Pitești – București), pe autostrada A7 (integral), pe patru drumuri naționale (DN 23B/localitatea Măicănești – Vrancea și Ciorăști – Vrancea, DNCB – localitatea Bragadiru, DN 22 – localitatea Râmnicu Sărat, DN2B – între localitățile Buzău și Brăila) și pe două drumuri județene (DJ 740 – Argeș și DJ 204E – Argeș) din cauza zăpezii depuse pe carosabil și a viscolului puternic.

Totodată, traficul este restricționat pentru autovehicule cu o greutate mai mare de 7,5 tone pe două autostrăzi (A2/km 10-105 sensul București – Constanța și km 144-10 sensul Constanța – București, A3/integral), trei drumuri naționale (DN 1/localitatea Nistorești, Prahova – Dârste, Brașov, DN 1D/localitatea Urziceni, Ialomița – localitatea Albești-Paleologu, Ialomița, DN 2C/localitatea Buzău și localitatea Slobozia) din cauza stratului de zăpadă depus pe carosabil.

Traficul este restricționat pentru autovehicule cu o greutate mai mare de 3,5 tone pe două drumuri naționale (DN 22/localitatea Râmnicu Sărat, Buzău – limită cu județul Brăila și DN 2/între A7 și localitatea Buzău).

În ceea ce privește traficul aerian, 13 curse au fost afectate (opt anulate, cinci redirecționate către alte aeroporturi) și două piste închise pe Aeroportul Internațional ‘Henri Coandă’ din Otopeni.

Cu privire la traficul naval, în Constanța – manevre suspendate în toate porturile, iar în județul Tulcea – manevre suspendate în Bara Sulina.

De asemenea, tranzitul frontierei pentru autocamioane pe Podul Ruse – Giurgiu este suspendat.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, în intervalul de referință s-au înregistrat avarii în 21 de localități din cinci județe (Brăila, Buzău, Constanța, Prahova și Vrancea) însumând un număr de aproximativ 18.437 de consumatori finali afectați.

Sursa: https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/aproape-30-de-autovehicule-ramase-inzapezite-si-peste-170-de-arbori-cazuti-in-urma-ninsorilor-abundente-video–1836352.html

Ultimă oră

Același autor