În cursul zilei de miercuri, 18 februarie 2026, în jurul orei 11.40, polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pentru creșterea siguranței rutiere, au depistat un bărbat, în vârstă de 41 de ani, domiciliat în comuna Morărești, județul Argeș, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Dem Rădulescu din municipiu, aflându-se sub influența alcoolului. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
„În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun. Polițiștii rutieri reamintesc tuturor participanților la trafic importanța respectării regulilor de circulație și recomandă să nu conducă autovehicule sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic” , au anunțat polițiștii vâlceni.