-2.7 C
Pitești
21 februarie, 2026

Argeș. Poliția avertisment de ultimă oră!

Argeș. Poliția avertisment de ultimă oră!

În urma emiterii unei avertizări meteorologice de tip cod galben, care vizează manifestarea unor fenomene meteo nefavorabile, structurile Ministerul Afacerilor Interne din județul Argeș monitorizează permanent evoluția situației operative din teren.

Pe parcursul nopții precedente nu au fost înregistrate evenimente deosebite sau incidente generate de condițiile meteorologice, situația menținându-se sub control.

La acest moment, traficul rutier se desfășoară în condiții normale de iarnă pe toate drumurile din județ.

Nu sunt semnalate artere blocate și nu au fost impuse restricții de circulație ca urmare a vremii nefavorabile.

Polițiștii, jandarmii și pompierii sunt prezenți în teren, fiind pregătiți să intervină prompt pentru gestionarea oricăror situații de urgență care ar putea apărea.

Recomandări pentru populație

Pentru reducerea riscurilor și creșterea siguranței în condiții meteo dificile, autoritățile recomandă cetățenilor:

– să evite deplasările care nu sunt strict necesare;

– să se informeze, înainte de a porni la drum, din surse oficiale, cu privire la starea vremii și a traficului;

– să verifice dacă autovehiculele sunt echipate corespunzător sezonului rece;

– ca, în situații de urgență, să apeleze numărul unic 112.

Autoritățile din județul Argeș rămân mobilizate și pregătite să acționeze în orice moment pentru protejarea vieții, bunurilor și siguranței cetățenilor.

Argeș. Poliția avertisment de ultimă oră!

Sursa: https://epitesti.ro/stiri/arges-politia-avertisment-de-ultima-ora-3

Ultimă oră

Același autor