4.5 C
Pitești
8 martie, 2026

Animație grafică: Cum va arata segmentul Boița – Lazaret, parte a secțiunii 2 din Autostrada A1 Sibiu-Pitești. „Una dintre cele mai spectaculoase…

Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova prezintă animația grafică 3D a secțiunii Boița – Lazaret, parte a tronsonului 2 Boița – Cornetu a autostrăzii A1 Sibiu – Pitești.

Secțiunea 2 din cadrul Autostrăzii Autostrada A1 este cuprinsă între Boița și Cornetu și are o lungime totală de aproximativ 31,3 km. Traseul se desfășoară într-o zonă montană dificilă, în mare parte de-a lungul Văii Oltului, ceea ce a impus soluții tehnice complexe și lucrări de amploare, spun drumarii, pepagina de Facebook. „Aproape jumătate din traseu este reprezentat de lucrări de artă, ceea ce transformă această secțiune într-una dintre cele mai spectaculoase și provocatoare din întregul proiect”, precizează sursa citată.

Aceasta cuprinde șapte tuneluri, cu o lungime însumată de aproximativ 5 km (galerii separate pentru fiecare sens de mers), 49 de poduri și viaducte, însumând peste 13 km. De asemenea, vor fi realizate două noduri rutiere principale – Boița (conexiune cu DN7) și Racovița (Cornetu) și sunt necesare lucrări ample de consolidare a versanților și structuri de sprijin adaptate reliefului montan.În 14 februarie, cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești intră într-o nouă etapă odată cuînceperea lucrărilor la un nou tunel pe Secțiunea Boița-Cornetu.

„Încep lucrările la un nou tunel pe Secțiunea Boița-Cornetu (A1)! Am intrat într-o nouă etapă pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Chiar dacă suntem în plină iarnă, asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) menține un ritm de lucru susținut, activând 24 de ore din 24 acolo unde frontul de lucru permite. Au început operațiunile premergătoare pentru Tunelul Boița 1. Acesta este format din două galerii: 264 metri (galeria dreaptă) și 247 metri (galeria stângă)”, spune directorul CNAIR, Cristian Pistol.

Acesta a precizat că este al doilea punct critic de pe această secțiune unde „atacăm muntele”, menționând mai multe date cu privire la progresul la zi pe Secțiunea 2, în lungime de 31,33 km.

Astfel, la tunelul Robești s-au excavat 332 metri din galeria stângă și 351 metri din galeria dreaptă. „Lucrările au început acum și pe sensul dinspre Sibiu”, a precizat directorul CNAIR.

În ceea ce privește viaductele, potrivit acestuia, două dintre ele au ajuns la un grad de realizare de peste 60%, unul – la 57%, iar altele două – la aproape 50%.

„Mobilizare: sunt în teren 311 muncitori și 111 utilaje specializate.Stadiul fizic întregii secțiuni a ajuns la 8,2%.Ritmul va crește exponențial pe măsură ce vom elibera autorizațiile de construire pentru restul sectoarelor, odată cu emiterea Acordului de Mediu Revizuit.Secțiunile 2 și 3 reprezintă primul tronson de autostradă care va străpunge efectiv Carpații.La final, România va beneficia de o conexiune neîntreruptă pe Coridorul 4 Pan-european: aproximativ 850 km de drum de mare viteză de la Constanța până la Nădlac.Investim 4,25 miliarde lei (fără TVA) prin Programul Transport (PT) pentru a transforma acest vis în realitate.Este o lucrare de o complexitate tehnică fără precedent, dar esențială pentru viitorul economic al țării”, a mai transmis Cristian Pistol.

Sursa: https://www.turnulsfatului.ro/2026/02/19/animatie-grafica-cum-va-arata-segmentul-boita-lazaret-parte-a-sectiunii-2-din-autostrada-a1-sibiu-pitesti-una-dintre-cele-mai-spectaculoase-si-provocatoare-sectiuni-din-intregul-proiect-226617

Ultimă oră

Același autor