Mă numesc Alexandru Cristescu, am 26 de ani și locuiesc în Argeș. Sunt un autor debutant, aspirant, aș putea spune. Sunt căsătorit și am o fetiță de doi ani și jumătate.
Sunt o persoană pasionată de ideea de a transmite mesaje pozitive către oameni. Îmi place să educ și să contribui, într-un fel sau altul, la dezvoltarea lor. Inițial am cochetat cu ideea unei cariere în politică și activism, dar am renunțat. Mi-am dat seama că ar fi presupus multă expunere și conflicte, iar în contextul vieții de familie nu mi-am dorit acest lucru.
În prezent scrisul este direcția principală, dar pe lângă asta am și o afacere de familie în domeniul energiei fotovoltaice.
Cum ai ajuns la scris? Care a fost primul impuls?
Cred că am cochetat cu zona artistică de când mă știu. Scriam poezii, versuri, scrisori de dragoste. În liceu încercam să scriu texte pentru melodii.
Nu am scris proză până recent. După ce am renunțat la zona de activism, am realizat că pot îmbina nevoia mea de a transmite mesaje cu partea artistică. Când am început să scriu primele capitole, am văzut că îmi place procesul și am continuat.
Lucrezi la o primă carte. Ne poți spune despre ea
Este o ficțiune contemporană, cu acțiunea în București. Povestea urmărește un tată văduv care se confruntă cu doliul, vinovăția și presiunea de a-și reface viața. În paralel, este urmărit și parcursul fiicei sale, de la copilărie până la adolescență, și modul în care procesează pierderea mamei, problemele de identitate, bullying-ul și alegerile de viață.
Îmi place să spun că este povestea unui tată căruia îi este frică să-și trăiască viața și a unei fiice care abia învață să o facă. Este o poveste despre pierdere, dar mai ales despre ce rămâne după.
De unde a venit ideea?
Dintr-un coșmar. Am visat că soția mea a murit și am rămas singur cu copilul. A fost o experiență puternică emoțional și am simțit nevoia să pun acel sentiment pe hârtie, ca să-l scot din minte. Din acel punct a început să se construiască povestea.
De ce ai ales ficțiunea și nu non-ficțiunea sau self-help-ul?
Cred că ambele au rolul lor. Eu citesc mai mult ficțiune, în timp ce soția mea preferă non-ficțiunea. Pentru mine, ficțiunea este un mod natural de a transmite idei și emoții.
Cum arată procesul tău de scriere?
Nu am un proces foarte structurat. Sunt ceea ce se numește un „pantser”, adică scriu fără un plan detaliat. Am câteva idei sau scene și descopăr povestea pe parcurs.
Mi-am setat totuși un obiectiv minim: aproximativ 1.500–2.000 de cuvinte pe săptămână.
Există genuri sau teme pe care nu le-ai aborda?
Nu aș scrie horror sau thriller, pentru că nu sunt genurile în care mă simt confortabil. De asemenea, nu aș scrie dark romance. Înțeleg de ce este popular, dar nu mă regăsesc în ideea de a romantiza relații profund toxice.
Prefer povești sensibile, cu personaje complexe și cu un subtext social.
Ce te inspiră cel mai mult?
Experiențele personale, experiențele altor oameni, cărțile și filmele. În general, mă inspiră teme pe care le întâlnesc și pe care aș vrea să le explorez prin propriul filtru.
Cât de mult din tine ajunge în personaje?
Cred că este inevitabil ca autorul să se regăsească într-o anumită măsură în ceea ce scrie. Personajele nu sunt avataruri directe, dar au, inevitabil, elemente din perspectiva autorului.
Ești activ și online, vorbind despre scris. Care a fost intenția când ai început să faci conținut
Mi-a plăcut mereu crearea de conținut. După ce am renunțat la zona politică, am simțit nevoia să vorbesc în continuare despre ceva.
Am început să fac conținut despre scris și citit, să încurajez oamenii și să demontez ideea elitistă că trebuie să ai studii de specialitate ca să fii scriitor. În același timp, este și o strategie de a construi o comunitate în jurul proiectelor mele.
Ai vorbit despre elitism în mediul literar. De unde crezi că vine?
Cred că vine, în mare parte, din modul în care este predată literatura în școală. Accentul este pus aproape exclusiv pe autori clasici, iar elevii ajung să perceapă cititul ca pe ceva prăfuit și inaccesibil.
Nu sunt împotriva clasicilor, dar ar fi util să existe mai multă expunere la autori contemporani, mai apropiați de realitatea actuală.
Crezi că literatura poate produce schimbare socială reală?
Da. Literatura, filmele sau serialele ajung la oameni la un nivel personal și emoțional, mult mai profund decât dezbaterile politice. Ele pot schimba perspective și pot genera reflecție.
Fiind „hot topic”, aș vrea să știu ce părere ai despre inteligența artificială în domeniul creativ?
Consider că inteligența artificială nu ar trebui să fie folosită în creația artistică. În domenii precum medicina poate fi extrem de utilă, dar în artă riscă să afecteze autenticitatea și creativitatea.
În plus, apare și problema percepției: uneori texte bine scrise sunt suspectate că ar fi generate de AI.
Crezi că asta va influența modul în care scriem?
Este posibil. Deja există oameni care își simplifică intenționat stilul sau introduc imperfecțiuni pentru a evita suspiciunile. Limbajul este în continuă evoluție, iar astfel de tendințe ar putea avea efecte pe termen lung.
Ce mesaj ai pentru cei care vor să înceapă să scrie?
Nu mai așteptați să aveți studii speciale sau să simțiți că ați citit suficient. Dacă simțiți nevoia să scrieți, scrieți.
Atâta timp cât scrii, ești scriitor. Publicarea este o etapă separată. Și nu vă comparați cu marii clasici. Tu nu vei scrie ca Tolstoi, dar nici Tolstoi nu ar fi scris ca tine. Asta este frumusețea literaturii.
Povestea lui Alex reflectă traseul unui autor la început de drum, dar și o viziune clară asupra sensului scrisului. Într-un context în care literatura concurează cu numeroase forme de divertisment și în care mediul cultural se transformă rapid, vocea sa susține ideea că scrisul rămâne, înainte de toate, un act personal și sincer.
Sursa: https://www.criticarad.ro/interviu-cu-alex-cristescu-despre-scris/