Din 1718, Oltenia intra sub stăpânirea Imperiului Habsburgic, iar printre primele lucruri făcute de noua administrație a fost să croiască un drum accesibil trăsurilor și încărcăturilor grele între Transilvania și Oltenia.
Österreichische Nationalbibliothek (ÖNB), Biblioteca Națională a Austriei a scanat și a publicat raportul ”privind cele cinci districte ale Valahiei, a Imperiului, situate pe malul râului Olt, cu o hartă a teritoriului recent realizată” , o lucrarea care detaliază aceste lucrări și face o radiografie a noilor teritorii austriece.
Ea a fost scrisă de către Friedrich Schwantz von Springfels un inginer militar însărcinat de imperiu să alcătuiască o hartă topografică a Olteniei şi să construiască o cale de acces din direcţia provinciei către Transilvania, prin defileul Oltului.
Șoseaua, despre care se consideră că a fost construită până în 1722 a fost numită triumfal Via Carolina, în cinstea împăratului austriac Carol al VI-lea, în perioada căruia s-au făcut lucrările.
Oltenia a devenit parte a Imperiului Habsburgic circa 20 de ani, între pacea de la Passarowitz (21 iulie 1718) și pacea de la Belgrad (18 septembrie 1739), iar raportul lui Schwantz face o descriere în amănunt a locurilor. În plus, desenele sale redau în tușe groase zonele pe lângă trecem astăzi, dar și oamenii și portul lor de sute de ani trecut.
Cum se traversa Piatra Craiului: ”Căruţele erau trase în sus şi coborâte la vale cu ajutorul unor funii mari împletite, groase cât braţul”
Una dintre principalele misiuni ale lui Friedrich Schwantz von Springfels a fost aceea de a amenaja Valea Oltului, atât pentru transportul pe apă, cât şi terestru.
Inginerul austriac a îndeplinit cu succes această misiune dificilă, într-un interval scurt de timp, pentru condiţiile tehnice de la acea vreme.
Schwantz von Springfels scria în carte că până la crearea acestui drum, nu exista practic trafic de marfă între cele două provincii.
”Peste Munţii Vulcan exista dinspre Depresiunea Haţegului o cărare, însă nu şi un drum pentru căruţe, care nici nu se poate face, pe de o parte din cauza munţilor înalţi şi masivi, iar pe de altă parte din cauza vremii, deoarece intemperiile de pe înălțimile montane, care nu pot fi ocolite la traversare, sunt atât de periculoase pentru cel surprins pe munte de vremea rea, fie el om, fie animal, încât acesta se poate aproape sufoca, apoi poate să fie orbit de zăpadă sau mânat de vânt şi azvârlit de pe stânci […]”.
Nu se putea trece nici prin Bran.
„Cu toate că la Bran, în apropiere de Braşov, a existat, ce-i drept, un drum practicabil, acesta era însă foarte anevoios, fiind, mai ales pe vreme rea şi în timp de iarnă, foarte greu şi periculos de parcurs, deoarece, în timp ce se trecea muntele prin locul numit Piatra Craiului, căruţele erau trase în sus şi coborâte la vale cu ajutorul unor funii mari împletite, groase cât braţul, aşa că pentru a traversa muntele cu o căruţă cu un butoi de vin sunt necesare între 16 şi 20 de perechi de cai când însă muntele este acoperit de zăpadă, drumul nu este deloc practicabil […]”.
Singura variantă rămânea Valea Oltului, dar și aceasta putea fi bătută doar cu piciorul, ori călare.
”Trecătoarea Turnu Roşu a fost întru totul expusă tuturor neplăcerilor amintite mai înainte, putând fi parcursă doar călare şi pe jos, ceea ce face, aşadar, ca din Transilvania spre Valahia să nu existe nici măcar o singură linie principală stabilă de comunicaţie cu căruţa”, scria inginerul austriac.
Trebuie precizat că ”Via Carolina” nu s-a realizat pentru a ușura neapărat viața oamenilor din aceste provincii, ci, era, în primul rând, o rațiune militară și una economică, pentru imperiu.
Se urmărea în primul rând construcția drumului pentru ”aprovizionarea rapidă cu alimente şi muniţie a garnizoanelor austriece detaşate în Oltenia” și pentru crearea unei rute accesibile pentru a exploata la maximum resursele agricole şi naturale ale Olteniei.
Strasbourg, între Sibiu și Vâlcea
Un loc ce nu mai există acum, o fortăreață construită în acei ani pe Valea Oltului a primit numele Strasbourg. Cetatea de la drum, în traducere liberă.
”Aici, la acest Pas, Excelența Sa a dat numele, pentru siguranța comunicației și a trecătorii celei mai de jos (cele mai importante), de Fort și Strasburg; latinește Arxavia (Cetatea de la Drum). (…)
Este așezat la marginea naturii și a pasului, fiindcă în ambele părți ale Oltului nicăieri nu poate fi ocolit sau surprins. De aceea, vechii romani aveau aici o strajă (Presidium) sus, deasupra satului Câineni (Kinen), pe care o țineau cu o Poartă și ziduri groase, din care se mai văd încă ruinele și zidăria. Aceasta este Poarta Romanilor, numită de locuitori Poarta Romană”, scria autorul.
Locul este asigurat cu un Turn (Turnul Spart/Roșu) inexpugnabil; căci cine are acest [turn] și ține spatele liber, rămâne stăpân al părții de jos; cine îl ține pe cel din mijloc, rămâne stăpân al părții de sus; cine le are pe amândouă, [stăpânește totul].
De aceea, Excelența Sa a poruncit ca un Fort să fie construit pentru siguranța Pasului, și s-a început imediat lucrul, unde Evacuarea șanțului și a poligonului, de doi stânjeni adâncime, s-a făcut în stâncă tare.
Și au lăsat Excelența Sa lucrul la zidărie, fiindcă toate materialele, ca lemn, nisip, cărămidă, var, în special piatră de zidărie, în partea de sus a Văii Fortului, la Râu, se găsesc din abundență, și varul în cantitate mare, încât se pot arde (face var) acolo, fără nicio cheltuială, doar cu munca oamenilor și transportul la vale; dar, din cauza decesului Excelenței Sale, lucrul a încetat, deși materialele au fost aduse”, se precizează în lucrare.
Schwantz a scris și despre ”Porta Romanilor” de la Câineni.
”Vizavi, peste Olt, este vechiul drum roman, care merge încă o bucată pe lângă Olt în sus, până la muntele Dealul Turcilor, unde este trecerea peste Olt, pe care muntele își ia numele de la o înfrângere a Turcilor; care în Transilvania au fost bătuți, și o parte s-au retras aici, în speranța de a se salva peste munte, dar neputând trece, au fost urmăriți de transilvăneni și bătuți, și au rămas acolo morți.
Această veche trecere (Übrenfuhr) era cu o plută mică și situația era așa de rea, încât din cauza stâncilor și a curentului rapid, abia puteau trece caii și vitele, darămite carele, încât cu un car de povară abia se putea trece.
De aici merge mai departe Drumul Poștei (Post-Weg) peste Klisse (probabil zona Câineni-Boița), tot periculos pe lângă Olt în sus, până la Turnul Roșu”, se precizează în document.
Via Carolina a intrat în aceea perioadă în circuitul unui mare drum de poştă şi comercial ce urma Valea Oltului spre Transilvania.
Însă imediat după pacea de la Belgrad din anul 1739, cetatea Arxavia, sau Strasbourg, a fost distrusă din temelii de către turci. Nu se mai păstrează azi decât şanţul şi valul de pământ care înconjurau aşezarea.
Via Carolina, Valea Oltului austriacă a fost distrusă de austrieci din motive strategice, înainte de retragere.
Despre Oltenia: „Nu sunt de fapt altceva decât sate sărăcăcioase şi, cu excepţia Craiovei, nu sunt locuite decât de ţărani obişnuiţi”
În anul 1731, inginerul maior I.C. Weiss, după ce a vizitat Oltenia şi a colectat informații din planurile şi prospectele celor mai importante mănăstiri şi locuri strategice, a întocmit planuri pentru noi fortificaţii, iar la data de 20 iulie, la Sibiu, a alcătuit o descriere pe care a înaintat-o generalului Francisc Wallis, director suprem al Olteniei până în anul 1737, scrie Laurențiu Radu în ”Caracteristici ale ocupației austriece în Oltenia”.
Dintre locurile propuse de I.C. Weiss pentru a fi fortificate, generalul Wallis a ales trei: Ţânţărenii, Casa Băniei din Craiova şi o locaţie de la Calafat. Ulterior, la 17 august 1731, Weiss a înaintat un alt raport, în care prezenta costurile detaliate privind aceste fortificaţii.
Din cauza crizei financiare din ultimii ani de domnie ai lui Carol al VI-lea, la Ţânţăreni şi Craiova nu sau făcut lucrări de consolidare, însă, Calafatul a beneficiat totuși de unele reparaţii.
Aşezările Olteniei din vremurile ocupației austriece manifestau în general un aspect rural, fapt observat şi de generalul Joseph Lothar Georg von Königsegg, directorul suprem al Olteniei şi comandant al trupelor austriece din Transilvania.
Obişnuit cu profilul centrelor urbane de la nord-vest de Carpaţi, generalul menționa: „aceste aşezări nu sunt de fapt altceva decât sate sărăcăcioase şi, cu excepţia Craiovei, nu sunt locuite decât de ţărani obişnuiţi”.
Aceeaşi apreciere o regăsim şi la Nicolae Iorga, care, referindu-se la aşezările orăşeneşti oltene menţiona că „o viaţă orăşenească adevărată n-a existat niciodată în Oltenia”.
Fenta oltenească: boierii evitau să spună câți țărani locuiesc în zonă, pentru a plăti impozit mai mic
În perioada stăpânirii austriece, conform datelor din anul 1735, populaţia Craiovei a crescut de la aproximativ 1.000 de locuitori la peste 4.000, adică 836 de familii, iar a celorlalte oraşe – Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea, Caracal, Slatina, Cerneţi, Ocna – s-a cifrat, în general, între 103 şi 416 familii. Dintr-un anumit punct de vedere problema este mai complexă deoarece unele date oficiale pot să fi diferite comparativ cu realitatea.
Practic, evoluţia numerică a locuitorilor provinciei a reflectat întocmai conflictul existent între autorităţile imperiale şi boierimea locală, cu totul refractară politicii centralizatoare a Curţii de la Viena, care depunea eforturi să recupereze pentru instituţiile fiscale imperiale miile de ţărani tăinuiţi pe domeniile boierilor, care căutau să profite de forţa de muncă a ţăranilor. Dacă numărul contribuabililor olteni conscrişi se ridica în 1720, la 13.245 de familii, dovadă concludentă a tăinuirii birnicilor în profitul boierimii, conscripţia realizată de către austrieci doi ani mai târziu, în timpul directoratului generalului Damian Hugo von Virmond, indica o cifră mai veridică, de peste 25.000 de familii.
Deoarece administraţia banului Cantacuzino şi a consilierilor săi şi-au văzut ameninţate beneficiile, la următoarele conscripții au fost înregistrați mai puțini contribuabili. Cu toate acestea, reacţia autorităţilor imperiale nu s-a lăsat mult aşteptată.
Banul Gheorghe Cantacuzino a fost demis în 1726, şi înlocuit cu generalul imperial Schramm von Ottenfels, dar numai cu titlul de preşedinte.
După această dată, lupta dintre boierime şi aparatul de stat imperial s-a înteţit. Boierii au refuzat ani de-a rândul să completeze „foile de mărturisire” (fassiones, specificationes) solicitate de autorităţi, în care trebuiau să declare în scris numărul ţăranilor ce locuiau în satele lor, cu indicarea numelui şi prenumelui, dar şi pe cei fugiţi şi pe care stăpânii erau obligaţi să-i aducă înapoi. În această situaţie, Curtea de la Viena a trecut la adoptarea unor măsuri dure: în cazul unor declaraţii false, boierii urmau să plătească amenzi exorbitante sau să achite un bir dublat locuitorilor tăinuiţi şi necuprinşi în „foile de mărturisire”.
Acest sistem de tip coercitiv a dat în cele din urmă rezultatele aşteptate, deoarece în 1727, a început să crească numărul de familii contribuabile: de la 22.000 la peste 26.000 în 1728, apoi la peste 31.000 în perioada 1729–1730 şi în 1735, în ajunul izbucnirii unui nou conflict cu Imperiul otoman, a fost atinsă cifra maximă de 34.346 de familii contribuabile, notează istoricul.
Oltenia a fost împărţită în cinci judeţe şi fiecăruia Schwanz i-a rezervat în cartea sa o casetă pentru înscrierea temei.
Schwanz nu a desenat însă, decât alegoria întregii provincii, în care Dunărea, reprezentată de un butoi din care curge apă, era susţinută de un personaj mitologic al cărui picior se sprijinea pe un peşte.
Despre cele cinci steme, aflăm următoarele informaţii: judeţul Vâlcea avea ca semn distinctiv „un pom roditor pentru că acolo creșteau multe poame”, judeţul Jiul de Sus un cerb, simbol al ,,vânătorilor aducătoare de mult vânat”, judeţul Jiul de Jos „un peşte din cauza multelor pescării de mare folos”, judeţul Romanaţi un snop de grâu, iar judeţului Mehedinţi îi era atribuit un stup ,,pentru a arăta belşugul de roade şi marele folos de pe urma albinelor”.
S-au întors austriecii după 300 de ani
Lotul Tigveni – Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu – Pitești este construit acum, după 300 de ani atot de către austrieci, și va fi dat în trafic peste șase luni, după cum anunțau autoritățile la mijlocul acestei luni.
Este un lot construit de compania austriacă PORR, aceiași care terminat în 2022 lotul Boița – Mohu.
Lucrările la tunelurile Alina și Daniela de pe lotul Tigveni – Curtea de Argeș al Autostrăzii Sibiu – Pitești A1 avansează rapid, fiind finalizată turnarea betonului rutier (asfalt), a anunțat secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, care a precizat că lotul va fi dat în trafic peste șase luni.
Conform secretarului de stat, antreprenorul are o mobilizare bună în șantier și păstrează, chiar dacă iarna a generat dificultăți, avansul față de termenul contractat.
Astfel, darea în trafic a acestui sector va fi peste 6 luni, în luna august.
Tunelul de la Curtea de Argeș (Dealul Momâia) are o lungime totală de 1350 metri galerie dublă (2.700 metri total). Una din galerii este numită Alina, iar cealaltă este numită Daniela. Tunelul Daniela este pe sensul de mers Sibiu – Pitești iar Tunelul Alina, pentru sensul de mers Pitești – Sibiu.
Încă de la startul oficial al lucrărilor de foraj din octombrie 2023, constructorul PORR a botezat cele două galerii Daniela și Alina după numele a două angajate. Astfel, Tunelul Daniela a luat numele Directoarei de la „Economic”, iar Tunelul Alina pe cel al șefei de la Achiziții.
Asociația Pro Infrastructură estima în iulie anul trecut că secțiunea 4 a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești ar putea fi deschisă în iulie-august 2026.
Contractul pentru Lotul 4 Curtea de Argeș – Tigveni a fost semnat cu constructorul austriac PORR Construct SRL pe 15 noiembrie 2021, iar PORR a început lucrările primăvara anului 2023.
Contractul, în valoare de 1,67 miliarde lei (fără TVA) este finanțat prin Programul Transport (PT) 2021-2027.
La ora actuală sunt în lucru alte 3 secțiuni ale autostrăzii Sibiu – Pitești (A1), parte a coridorului 4 Pan-european:
– Secțiunea 4 (Curtea de Argeș-Tigveni): 9,86 km. Termenul de finalizare contractual este anul 2027 dar în actualul ritm de lucru este posibil să fie deschisă circulația mai devreme (2026).
– Secțiunea 3 (Cornetu-Tigveni): 37,40 km. Termenul contractual de finalizare este 2028.
– Secțiunea 2 (Boița-Cornetu): 31,33km. Termenul contractual de finalizare este 2028.
Cele trei secțiuni, care au o lungime însumată de 78,8 km, fac parte din tronsonul montan al autostrăzii Sibiu – Pitești, prima autostradă din România care va traversa Carpații.
Sursa foto: Kurtze Erklährung und Bericht über die diesseith des Alth-Flusses gelegene fünff Districte der kayserlichen Valachey sive Valachiae Cis Alutanae neu verfertigte Land-Charte