5.6 C
Pitești
7 martie, 2026

Onoare pentru un veteran al comunității: Distincție militară pentru plt. adj. (r) Gheorghe Florescu de la B 33 VM „Posada”

Un moment deosebit de recunoaștere și respect pentru devotamentul față de valorile militare și comunitate a avut loc recent la sediul Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”. Plutonierul adjutant (rezervă) Gheorghe Florescu, organizatorul Duatlonului Regal Invictus, a fost distins cu Emblema de Merit „Rezerva Armatei României”, clasa a III-a.

Distincția a fost acordată în semn de apreciere pentru parcursul său militar și pentru implicarea constantă în sprijinirea militarilor răniți, precum și pentru promovarea valorilor de camaraderie, curaj și solidaritate prin intermediul sportului.

Ceremonia de acordare a distincției a fost realizată de secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Eduard Bachide.

De-a lungul timpului, plt. adj. (r) Gheorghe Florescu și-a desfășurat cea mai mare parte a activității militare în cadrul Batalionului 33 Vânători de Munte „Posada”, unitate cu tradiție în cadrul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”.

Prin activitatea sa, acesta a contribuit la susținerea proiectelor dedicate militarilor răniți și la consolidarea spiritului de echipă și solidaritate în rândul comunității militare.

Distincția reprezintă o recunoaștere a dedicării și implicării sale, fiind un exemplu de respect pentru valorile armatei și pentru sprijinul acordat camarazilor aflați în nevoie.

Felicitări pentru această realizare!

Sursa: https://argesexpres.ro/index.php/actualitate/56651-onoare-pentru-un-veteran-al-comunitatii-distinctie-militara-pentru-plt-adj-r-gheorghe-florescu-de-la-b-33-vm-posada

Ultimă oră

Același autor