5.6 C
Pitești
7 martie, 2026

78 de ani cu Teatrul „Alexandru Davila” – o poveste a scenei piteștene și a comunității – Criterii.ro

Astăzi, 6 martie, Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești împlinește 78 de ani de existență. De aproape opt decenii, instituția este unul dintre reperele culturale ale Argeșului și un loc în care generații întregi de spectatori au venit pentru emoția spectacolului și întâlnirea cu arta.

Oficial, teatrul piteștean s-a înființat la 6 martie 1948, când, sub numele deTeatru Muncitoresc , a fost prezentat primul spectacol pe scena Cinematografului „Aquila”. Premiera a fost piesa„Insula păcii” de Evgheni Petrov , iar evenimentul a fost unul cu fast, în deschidere evoluând corul și orchestra teatrului, reunind peste o sută de artiști.

Povestea teatrului din Pitești începe însă cu mult înainte de acest moment. Încă din secolul al XIX-lea, în oraș existau reprezentații susținute de trupe itinerante, iar personalități precumDinicu Golescu vorbeau despre rolul teatrului în viața comunității, considerând că acesta poate „aprinde scântei de gânduri și înfiora sufletele”. Primele spectacole aveau loc în spații improvizate, precum sala cunoscută drept „La Hârdău”, iar mai târziu în alte clădiri ale orașului.

În 1914 a fost inaugurată salaTeatrului Comunal , cu piesa„O noapte furtunoasă” deIon Luca Caragiale , adusă la Pitești de Teatrul Național din București. Pe scenă aveau să urce, în acea perioadă, mari nume ale teatrului românesc, precumLucia Sturdza-Bulandra ,Tony Bulandra sauIon Manolescu . Activitatea avea să fie însă întreruptă de Primul Război Mondial, când clădirea a fost transformată în spital pentru răniți.

După cel de-al Doilea Război Mondial, teatrul și-a reluat drumul artistic, iar în 1949 a devenitTeatru de Stat , formând primul colectiv profesionist. Printre actorii care au urcat atunci pe scenă se numărauFory Etterlé șiErnest Maftei , în spectacole precum„Fiul meu” de Gergely Sándor .

Un moment important a fostreîntoarcerea în clădirea Teatrului Comunal , restaurată și redeschisă în 1955, când inaugurarea s-a făcut cu premiera piesei„Boieri și țărani” de Alexandru Sever . Câțiva ani mai târziu, în 1958, instituția primea numele„Alexandru Davila” , în onoarea dramaturgului și omului de teatru care a contribuit la dezvoltarea teatrului românesc.

De-a lungul anilor, teatrul din Pitești s-a dezvoltat constant. Au apărut noi secții – de păpuși, estradă sau folclor – iar în 1975 a fost inauguratStudioul 125 , actuala sală „Liviu Ciulei”, gândită ca spațiu pentru spectacole experimentale și proiecte artistice inovatoare. În timp, instituția a găzduit și festivaluri importante, între careFestivalul Național al Teatrului de Studio , devenit ulterior internațional.

Pe scena teatrului au jucat, de-a lungul deceniilor, numeroși actori care au rămas în memoria publicului:George Vraca, Colea Răutu, Tora Vasilescu, Ștefan Tapalagă, Tudorel Filimon , alături de multe generații de artiști care au contribuit la identitatea artistică a instituției.

Astăzi, Teatrul „Alexandru Davila” esteinstituție publică de cultură finanțată de Consiliul Județean Argeș și continuă să ofere spectacole de dramă, revistă și producții dedicate copiilor și tinerilor, rămânând un spațiu viu al culturii argeșene.

La acest moment aniversar,Consiliul Județean Argeș a transmis un mesaj de apreciere pentru echipa teatrului:

„Consiliul Județean Argeș felicită întreaga echipă a teatrului – artiști, tehnicieni și personal administrativ – pentru pasiunea, profesionalismul și dedicarea prin care aduc, an de an, emoție și valoare publicului. Mulțumim tuturor spectatorilor care au trecut pragul teatrului și au contribuit la această frumoasă poveste culturală. Vom continua să susținem și să dezvoltăm proiecte culturale care îmbogățesc viața comunității argeșene”.

După 78 de ani, Teatrul „Alexandru Davila” rămâne nu doar o instituție culturală, ci un loc al întâlnirii dintre artiști și public, un spațiu în care poveștile prind viață și în care fiecare generație descoperă emoția scenei.

La mulți ani, Teatrul „Alexandru Davila”!

Sursa: https://criterii.ro/arges/78-de-ani-cu-teatrul-alexandru-davila-o-poveste-a-scenei-pitestene-si-a-comunitatii/

Ultimă oră

Același autor