Articol publicat de ARGESFOCUS.RO – miercuri, 4 martie 2026
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Control – Protecția Mediului Poliția Locală Pitești au desfășurat, în cursul dimineții de astăzi, o nouă acțiune de dezafectare a construcțiilor improvizate amplasate pe domeniul public, în zona cartierului Războieni, blocul J15.
Intervenția a fost realizată ca urmare a sesizărilor primite din partea cetățenilor și s-a desfășurat cu sprijinul angajaților din cadrul Administrației Domeniului Public Pitești. Procedura de desființare a fost finalizată cu succes, iar spațiul public a fost readus la starea inițială.
Reamintim că, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 283/2021 privind aprobarea unor măsuri și acțiuni pentru realizarea activității de bună gospodărire și înfrumusețare a municipiului Pitești, deținătorii de imobile au obligația:
– să nu construiască împrejmuiri improvizate pe străzi sau în vecinătatea blocurilor de locuințe;
– să nu cultive legume sau zarzavaturi în jurul blocurilor;
– să refacă spațiile verzi afectate, aparținând domeniului public.
Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 lei.
Acțiunile de verificare și eliberare a domeniului public vor continua și în perioada următoare, în vederea menținerii unui mediu urban curat și civilizat pentru toți cetățenii municipiului.