-0.4 C
Pitești
7 martie, 2026

Virgil Baciu: ”Este foarte multă falsitate la oamenii politici din Argeș, foarte mult marketing și rezulate proaste

Săptămâna trecută,am stat de vorbă cu fostul primar al comunei Corbi și am abordat o serie de subiecte despre administrația locală, din trecut și din prezent. Ce a realizat la Corbi, dar și cum arată Argeșul din perspectiva lui Virgil Baciu, veți afla în interviul următor.

# Care considerați că este cea mai importantă moștenire pe care ați lăsat-o oamenilor din Corbi?

– În primul rând, direcția pe care am dat-o, de dezvoltare, pe baze sănătoase, pe servicii de calitate în primărie; în sensul că angajații primăriei trebuie să privească cetățenii ca pe niște parteneri. Atunci când am ajuns primar, le-am spus că trebuie să pornească de la gândirea aceasta, că în momentul în care intră cineva în primărie, angajații trebuie să ajute, nu să încurce. Oamenii nu au nevoie de foarte multe lucruri de la sistemul public. Au nevoie de un singur lucru – să nu îi încurci. Și, sigur, am adus proiecte de infrastructură: apă, canalizare, gaze, infrastructură școlară, terenuri de sport, iluminat, drumuri agricole.

# Cum ați reușit să puneți comuna pe harta turistică a României și nu numai?

– Am avut multe proiecte culturale: ansambluri folclorice care funcționau la acel moment și diverse activități culturale, prin care ne făceam cunoscuți în țară și în lume. Cel mai important eveniment al nostru a fost Festivalul de Rock – Stonebird. Pentru noi a fost o oportunitate de a ne face cunoscuți fără să facem eforturi financiare, ba din contră, să câștigăm – pentru că, fiecare ediție de festival care s-a organizat în Corbi, însemna venituri pentru oamenii din localitate, pentru că ofereau cazări, cei care veneau la festival consumau, cheltuiau, nu numai în comunitatea noastră, ci și în împrejurimi. Festivalul Stonebird a fost un proiect de suflet cu care mă mândresc. Din păcate, acum nu se mai organizează.

# De ce credeți că s-a renunțat la acest eveniment?

– Nu vreau să fiu răutăcios, dar cred că este o politică de a nu recunoaște lucrurile bune făcute înainte. Eventual, să se șteargă din memoria colectivă, să fie date uitării aceste lucruri. Plus că am avut relații foarte bune cu comunitățile din Republica Moldova. Am fost una dintre comunele din România care am avut cele mai multe parteneriate, înfrățiri și schimburi culturale, vizite în Moldova. O comunitate are nevoie de infrastructură, dar are nevoie și de dezvoltarea asta culturală și de parteneriate care te fac vizibil.

# Știm că la Corbi ați demarat un proiect pentru creșterea natalității…

– Proiectul a funcționat și când a fost Anca, primar (Anca Baciu, fiica lui Virgil Baciu, a condus Primăria Corbi în perioada 2020-2024, n.red). Apoi, când a prins contabila cu delapidarea aceea binecunoscută, nu au mai fost bani pentru continuarea proiectului. Am alocat bani fiecărui copil care se năștea la Corbi, apoi am oferit sprijin financiar copiilor care mergeau la școală până la clasa a VIII-a. În funcție de prezență, elevii primeau lunar o sumă de bani.

# Ce proiecte v-ați dori, azi, să fie realizate la Corbi?

– Mi-aș dori ca elevii care merg la școală să fie susținuți în continuare și, de asemenea, să fie sprijinită natalitatea. Și mi-aș dori să se reia Festivalul Stonebird, care a adus numai beneficii. Alte proiecte deja se întâmplă, proiectul de gaze este în execuție, extinderea canalizării este în execuție. Aceste proiecte, care sunt acum în derulare, sunt proiecte moștenite de actualul primar. Trebuie să spunem lucrul acesta și să-l punctăm foarte clar. Deși i s-au pus bețe în roate, Anca Baciu a reușit să aducă aceste proiecte la maturitate. Și priviți ce se întâmplă, că Guvernul a oprit finanțările pentru proiectele care se află într-un stadiu incipient, iar la Corbi continuă, pentru că s-a muncit serios în perioada 2012-2024.

# Credeți că localitățile rurale din Argeș sunt suficient susținute de la București?

– Aici este o discuție mai amplă. Noi, în România, avem Asociația Comunelor, Asociația Municipiilor și Orașelor și Asociația Consiliilor Județene. Din păcate, conducerea Asociației Comunelor nu a făcut ceea ce trebuia. Ori nu a fost în stare, ori membrii s-au lăsat manipulați. Vă spun asta pentru că cei de la municipii și orașe au reușit să negocieze, au avut mai multă forță, cu toate că Asociația Comunelor are un număr mult mai mare de primari. Deci, la municipii s-au obținut mult mai mulți bani. Vă dau exemplul programului Smart City, care vine cu proiecte de la canalizare la fibră optică, anvelopare blocuri, renovare școlară. Sunt proiecte ample care cuprind cam tot ce este nevoie. Dacă dădeau drumul la o măsură pentru canalizare, toată lumea se înghesuia acolo, la asfaltare la fel, și tot așa. Dar în mediul rural nu s-a întâmplat asta. Trebuiau proiecte pe un tot unitar, ce aveai nevoie în comunitate. Asta nu s-a înțeles. Nu a fost un proiect care să ducă cap-coadă undeva. Se chinuie, bieții primari, că avem niște bani pe gaze, mai spargi 5 Km și mai bagi niște țeavă, dar un proiect integrat nu a fost. Sau un proiect integrat pe apă, canal și gaze, care să cuprindă finanțare pentru toate aceste nevoi. Vă spun că a fost un proiect pe AFM – o mizerie, cu dotare a comunelor cu lămpi led – iluminat inteligent. Era un pachet de 1 milion de lei pe comună, cu cofinanțări de 50.000 de lei, chiar 100.000 de lei, în unele cazuri. La Corbi s-au cumpărat lămpi, dar nu sunt suficiente. Costă enorm. Ăștia sunt bani sifonați, vă spun cu toată responsabilitatea, au fost prețuri umflate de 3-4 ori. Cu banii ăștia se puteau face alte proiecte foarte importante. Din păcate, nu a avut cine să gândească pentru primari, mai ales că acum primarii au ajuns să stea cu mâna întinsă la Consiliul Județean și la Guvern. Nu e în regulă, e un troc. Eu – Guvern sau CJ – îți dau bani, tu trebuie să execuți ordinele.

# Cum arată Argeșul astăzi?

– Argeșul arată foarte prost! Chiar ieri (săptămâna trecută, n.red) am plecat din București și m-am dus la Vâlcea, la Mănăstirea Cozia și am trecut prin Argeș – Vâlcea. Credeți-mă, te duci în Vâlcea, parcă ești în altă țară. Acolo vezi investițiile, vezi modernizarea. Când intri în Curtea de Argeș, realizezi că nu suntem departe de perioada în care căruțele își rupeau roțile în tot felul de capcane. Drumurile din Argeș sunt foarte, foarte proaste. Avem drumuri foarte, foarte proaste. Avem un turism care n-are nicio legătură… În ceea ce privește veniturile, ar trebui să fim undeva în frunte, dar iată că nu este așa. Este foarte multă falsitate la oamenii politici din Argeș, foarte mult marketing și rezultate proaste. Ne lăudăm că am adus cei mai mulți bani. Eu nu văd cum s-au cheltuit banii ăștia, pentru că rezulatele nu sunt pe măsura acestor investiții.

Sursa: https://atitudineinarges.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=23462:virgil-baciu-este-foarte-mult-falsitate-la-oamenii-politici-din-arge-foarte-mult-marketing-i-rezulate-proaste&catid=3:administratie&Itemid=3

Ultimă oră

Același autor